book
now

9.8 este ratingul obtinut de Agropensiunea Valea Vagilor in Sistemul de rezervari online Booking.com #guestsloveus
Pensiunea agroturistică Valea Fagilor

E

Evenimente

Sărbătoarea TEILOR LA LUNCAVIȚA – 28, 29 iunie, Sfinții Petru și Pavel


Este una dintre cele mai importante sărbători ale comunei și ale nordului Dobrogei, fiind alături de Sărbătoarea Moșoaielor cele două axe ale activităților tradiționale luncăvițene. Într-un spațiu cât mai larg, de regulă pe stadionul de fotbal, se desfășoară în zilele de sâmbătă și duminică cele mai apropiate de Sf. Petru și Pavel, un eveniment închinat teilor și mierii de albine, ofrandă adusă acestor bogății aflate în teritoriul administrativ al comunei.

În fiecare an, are loc la inceputul sărbătorii FESTIVALUL ”PUIU SPIRU - SUFLETUL CÂNTECULUI NORD DOBROGEAN”.
Puiu Spiru este rapsodul popular compozitor și interpret local, compozitor a peste 200 de piese (geamparale, doine, hore, sârbe populare) personalitate județeană datorită moștenirii culturale lăsate, prins între personalitățile cu renume județean în Studiul Carte Personalități tulcene scrisă de Ioan Culce. Participă anual peste 5000 de persoane de toate vârstele alături de apicultori din toate colțurile țării și nu numai. Se servește țuică și miere de albină, alături de caș proaspăt, vin din localitate, de ciorbe de pește, miel sau purcel la ceaun, etc. Formații de toate genurile muzicale din Dobrogea și din celelalte zone ale țării dau culoare marelui eveniment. Sunt acordate Distincții de Recunoștință și Diplome de ”Cetățean de Onoare al Comunei Luncavița” tuturor celor care reprezintă modele demne de urmat în viață și viitor.

Ansamblul folcloric Ghiocel de la Luncavița introduce prin dans și cântece, lumea prezentă, în atmosfera de sărbătoare. Sunt acordate Distincţii de Recunoştinţă şi Diplome de „Cetăţean de Onoare al Comunei Luncaviţa” tuturor celor care reprezintă modele demne de urmat în viaţă şi viitor. Sărbătoarea se termină cu foc de artificii și cântări a formațiilor locale.











Noutăți

În fiecare lună pregătim ceva nou

detalii

eniu site

Termenii de utilizare Politica Cookies & Confidentialitate
Politica Cookies & Confidentialitate
Realizat de EuroMarket.ro


Nu sta pe gânduri,
Rezervă Direct acum sau prin:
Cazare Tulcea: Agropensiunea Valea Fagilor, Luncavita
Cazare Luncavita





Nu rata oferta noastre pentru acest sezon

Avem numai vesti bune!

HAI ÎN VACANȚĂ ȘI POȚI ACHITA ȘI CU BONURI, TICHETE, VOUCHERE DE VACANȚĂ!
Evoluăm împreuna si oferim servicii cât mai complete, complexe și conforme cerințelor pieții, Agropensiunea Valea Fagilor, acceptă plata serviciilor în baza bonurilor, tichetelor sau a voucherelor de vacanță.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!